Modele de VIATA

Majestatea  sa Regele Mihai I

Site oficial al CASEI REGALE

Regele Mihai s-a născut pe 25 octombrie 1921 la Sinaia, părinţii săi fiind regele Carol al II-lea şi Prinţesa Elena. A urcat pe tron la varsta de 6 ani, după moartea regelui Ferdinand în iulie 1927 şi după ce tatăl său, Carol al II-lea, a renunţat la tron. Între timp, a urmat şcoala la Castelul Peleş, fiind îndrumat de cei mai buni profesori ai vremii.

Tânărul rege a fost nevoit să abdice în 30 decembrie 1947. De atunci, a fost nevoit să înveţe să trăiască ca oamenii normali. Viitoarea sa sotie, Ana de Bourbon-Parma, spunea despre el ca, în momentul în care a plecat din România, nu știa lucrurile elementare ale vieții de zi cu zi, de pildă cum să cumpere un bilet de film. La 26 de ani, Mihai, împreună cu soția și regina mama Elena, s-au stabilit lângă Florența. Au trăit din grădinărit.

În 1949, s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit timp de șase ani. În Marea Britanie a înființat o fermă de pui și a construit un mic atelier de tâmplărie. În 1956, regele Mihai și familia s-au întors în Elveția. A semnat la Geneva un contract cu compania aeriană Lear Jets and Co. pentru care a lucrat ca pilot de avion. Familia s-a instalat la Versoix.

Doi ani mai tarziu, Mihai își schimba din nou meseria. Înfiinţa o companie de electronică și de mecanisme automate numită Metravel, pe care avea să o vândă câţiva ani mai tîrziu. Neobosit și dornic să își susțină familia numeroasă cu toate forțele, Mihai I s-a mutat la New York, unde, după ce a urmat cursurile de broker, a lucrat timp de mai mulți ani pe celebrul Wall Street. Devenise destul de cunoscut, fiind cu numele de Michael King.

Dupa perioada tumultuoasă de broker, regele s-a retras la Versoix, de unde nu a încetat niciodată să spere că se va întoarce în țară. În 1992, Regele Mihai primea dreptul de a se reveni în ţară. Abia peste 5 ani avea să primească, din nou, cetățenia română. Întors în țară, Regele Mihai a militat pentru interesele României, pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. A promulgat un nou statut al casei regale și a numit ca succesor pe Principesa Margareta.

Ion Augustin Nicolae Ratiu – candidat la presedintia Romaniei

Ion Ratiu dădea, în anul 1990, în timpul ultimei dezbateri televizate înaintea alegerilor prezidențiale, o definiție a democrației, care în contextul politic actual este cutremurătoare, dar rămâne adevărată.

”Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății. Toate instituțiile se învârt în jurul lui. Democrația însemnează că-l asculți pe om și apoi îi respingi punctul de vedere. Chintesența democrației se poate exrpima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.”, spunea Ion Rațiu, candidat la președinția României, în anul 1990.

Ion Augustin Nicolae Rațiu s-a născut pe 6 iunie 1917, la Turda.  A fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).

Ion Rațiu, membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1933). Mama sa, Eugenia Rațiu, a fost fiica lui Ion Codru-Drăgușanu. A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia).

În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Delegația română din Londra, sub ministrul Viorel Tilea. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD.

În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii “Adormirea Maicii Domnului” (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedînd permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.

Corneliu Coposu presedinte PNTCD

20 mai 1914

Se naste la Bobota, in judetul Salaj. Fiul protopopului greco-catolic, Valentin Coposu si al Aureliei, nascuta Anceanu.

Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basesti. Bunicul matern, Gavril Vaida de Glod, era preot, var primar cu Alexandru Vaida Voievod.

Creste si este educat intr-o familie care desfasura o intensa acrivitate politica pentru recunoasterea drepturilor romanilor in Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului National Roman.

Tatal, Valentin Coposu, vajnic militant pentru afirmarea clauzei romanesti in Transilvania, a suferit numeroase persecutii: a fost inchis la Vac, Szegedin, Budapesta, sub acuzatia de inalta tradare. A fost pus in libertate personal de generalul Mosoiu, cu ocazia eliberarii Budapestei dupa intrarea armatei romane in capitala maghiara. Valentin Coposu a fost deputat in Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 si a votat Unirea.

Mama, Aurelia, fiica protopopului unit Iulian Anceanu si a Corneliei, nascuta Vaida, era descendenta unei vechi familii ce reunea traditiile politico-culturale si religioase ale mediului romanesc ardelean. Aurelia Coposu i-a educat pe cei cinci copii ai sai: Cornel, Cornelia, Doina, Flavia si Rodica, in spiritul moralei crestine si patriotismului romanesc autentic.

1919-1923

Scoala primara in comuna Bobota.

1923 -1930

Liceul confesional greco-catolic „Vasile cel Mare„.

Rolul cel mai important in evolutia sa ulterioara il joaca apropierea si influenta marelui artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu, care devine mentorul si modelul sau de-a lungul intregii sale existente.

1930-1934

Studii juridice si economice la Universitatea din Cluj.

1935-1937

Presedinte al Organizatiei de Tineret PNT din Cluj, colaborator la ziarul „Romania Noua”, condus de Zaharia Boila, „Mesajul” (Zalau), „Unirea” (Blaj), etc.

1937-1940

Secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care il insoteste in toate misiunile si negocierile politice importante.

1940

Primeste titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, indeplinind aceasta functie pana la arestarea sa si a lui Maniu, la 14 iulie 1947. In aceasta calitate l-a insotit in toate negocierile si tratativele purtate cu negociatorii occidentali si cu liderii partidelor politice din coalitia antihitlerista. I s-a incredintat cifrul secret al corespondentei diplomatice prin care Opozitia negocia iesirea Romaniei din Axa si intoarcerea ei catre aliatii traditionali. Avea misiunea de a intretine relatii confidentiale cu reprezentantii guvernului englez la Liverpool, cu delegatii opozitiei romane care duceau tratative la Cairo, cu emisarii romani de la Stockholm si cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).

Se muta la Bucuresti dupa cedarea Ardealului de Nord. Colaboreaza la saptamanalul „Ardealul”, publicatia refugiatilor transilvaneni. Scrie de asemenea in publicatiile „Zorile”, „Dacia”, „Santier”, „Curentul”, „Cuvandul Liber”, „Dreptatea” si altele. Semneaza ocazional cu pseudonimul dr. C. Salajeanul.

1941

O cunoaste pe viitoarea sa sotie, Arlette, fiica generalului Marcovici si a Jeannei Husser. Generalul facuse parte din cabinetul Maniu, la prima sa guvernare. S-au cunoscut la Constanta, unde Maniu mergea la odihna la hotelul francez tinut de bunica lui Arlette.

24 octombrie 1942

Casatoria cu Arlette Marcovici (va fi arestata in 1950 si implicata impreuna cu sora ei France intr-un proces inscenat de spionaj; dupa ispasirea a 14 ani de pedeapsa, iese bolnava grav din inchisoare si moare in 1965)

1945

Presedinte al filialei PNT Salaj. Este ales secretar general adjunct al PNT. Delegat al PNT la reinstalarea activitatii autoritatii romanesti in Transilvania de Nord.

1946

Este promovat secretar al Delegatiei Permanente, forul conducator al partidului.

14 iulie 1947 – este arestat impreuna cu intreaga conducere PNT, dupa inscenarea de la Tamadau, desi nu facuse parte din grupul arestat acolo.

1947-1956

Ramane timp de 9 ani in arest preventiv, fara sa fie judecat. S-a incercat implicarea lui in numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsa de probe.

1956

I se intenteaza un proces de inalta tradare. Este condamnat conform practicilor comuniste la munca silnica pe viata pentru „inalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale”.

1954-1962

8 ani de regim sever de izolare la Ramnicu Sarat.

1962

Se imbolnaveste grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat detinutilor politici.

1962-1964

Domiciliul fortat in Baragan la Valea Calmatui in comuna Rubla.

aprilie 1964

Pus in libertate dupa 17 ani de detentie in penitenciarele de la Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Ramnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare-Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei, etc.

dupa 1964

Lucreaza ca muncitor necalificat pe santierele de constructii, fiind angajat la Intreprinderea de Constructii Montaj Bucuresti, atelierul de tamplarie mecanica. Este permanent urmarit si convocat periodic la Securitate.

I se fac 27 de perchezitii intre 1964-1989, i se confisca dulapuri intregi de documente si manuscrise.

1987

Afiliaza Partidul National Taranesc, aflat in clandestinitate, la Internationala Crestin Democrata, adresand o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepresendintele organizatiei.

22-23 decembrie 1989

Anunta printr-un mesaj-manifest reintrarea in viata publica a Partidului National Taranesc, devenit ulterior Crestin si Democrat – PNTCD.

Dupa 1989 a fost solicitat, cu ocazia fiecarui eveniment politic major in Romania, sa-si exprime opiniile in interviurile luate de posturile internationale de Radio: Europa Libera, BBC, Deutche Welle, Vocea Americii si posturilor de radio interne. A acordat numeroase interviuri aparute in presa romaneasca si straina.

28-29 ianuarie 1990

Devine practic liderul opozitiei impotriva Frontului Salvarii Nationale, care cauta sa monopolizeze puterea executiva si legislativa, confiscand Revolutia din decembrie 1989.

Intelegand ca Revolutia a fost furata de noua putere „emanata”, inzestrata cu vechi reflexe totalitare, Corneliu Coposu va prelua misiunea grea de a conduce Opozitia in Romania postcomunista. Incepand cu data de 29 ianuarie 1990, devine tinta unei virulente campanii de presa prin care se lanseaza zvonuri pentru compromiterea lui. Campania avea sa continue cu aceeasi intensitate pana dupa alegerile legislative din aprilie 1992.

iulie 1991

Face o vizita Regelui Mihai I la Versoix in Elvetia, fidel crezului sau monarhic. Legaturile lui cu suveranul si familia regala au continuat pana la sfarsitul existentei sale.

27 septembrie 1991

Este reales presedinte al PNTCD la primul Congres al partidului.

1991-1993

Presedinte al Conventiei Democrate Romane. Ideea formarii Conventiei ii apartinuse si o propusese inca din 1990.

aprilie 1992

Alaturi de alti lideri ai partidelor de Opozitie, oameni de arta si cultura, il intalneste pe Majestatea Sa, Regele Mihai I de Romania, cu ocazia memorabilei vizite regale in Romania, cu ocazia Sfintelor Pasti din 1992.

27 septembrie 1992

In urma alegerilor, devine senator de Bucuresti.

1992

Activeaza pe plan international, printre altele in calitate de membru in Consiliul Uniunii Europene Crestin Democrate si in Internationala Crestin Democrata; efectueaza calatorii si participa la diverse congrese ale partidelor crestin democrate fratesti (Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, Grecia, Franta, Elvetia).

Efectueaza un turneu de prezentare al candidatului Conventiei Democrate Romane, Emil Constantinescu, in Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Germania si Anglia.

februarie-martie 1995

Efectueaza o vizita in SUA, la invitatia Cogresului American.

mai 1995

Numit Ofiter al Legiunii de Onoare, cea mai inalta decoratie a Republicii Franceze.

6 octombrie 1995

Ceremonia acordarii Legiunii de Onoare cu grad de ofiter de catre Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Bernard Boyer, la sediul Ambasadei Frantei la Bucuresti in numele Presedintelui Jacques Chirac.

11 noiembrie 1995

Inceteaza din viata la Spitalul Universitar din Bucuresti, ca urmare a neoplasmului pulmonar operat in 1994.

14 noiembrie 1995

Este inmormantat la Cimitirul Belu Catolic, fara funeralii nationale, dar sute de mii de romani vin sa-l conduca pe ultimul drum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s